Siguen las traducciones de mi poema "Sirtaki por la libertad", en esta ocasión al rumano, por gentileza de Elena Liliana Popescu, a quien quedo eternamente agradecido. Abrazos fraternales. Salud.
SIRTAKI PENTRU LIBERTATE
Poporului grec, acum şi pentru totdeauna.
Răsună muzica ...
Lumina se întoarce înspre vechea Eladă
pentru a întări focul cuvântului
origine a timpurilor şi a vieţii,
origine a raţiunii, curcubeu de vise
în zbor de porumbei, turn înalt sau far
în sclipiri de speranţă
întotdeauna.
Fie ca niciodată cineva să-l umilească pe om
niciodată
şi cu mâinile sale să semene ofense
şi insulte, fie ca niciodată
omul să poată fi lup pentru om
nici să-i ameninţe
chiar şi prin gesturi autoritatea,
ca niciodată steagul arborat să fie camătă
în vântul acestui secol ce hărțuiește
pe cel fără adăpost şi sărăcia,
ce niciodată
nu se leapădă de cel umil.
Să fie muzica vocea tuturor orfanilor
în lume
lăsaţi ca sunetele
să călărească
înspre lumina îmbrăţişării,
niciodată în abisul indiferenţei,
în tăcerea sclaviei
locuite de teamă,
niciodată în sânge şi în tortură,
în durerea nesfârşită a exilului
şi a exilaţilor,
niciodată încă
niciodată
în privirea xenofobă
sau în cei asasinaţi
îngropaţi
în vecii vecilor.
Acum Zorba dansează singur pe stradă,
în centrul său de univers unic,
ridică
lent şi ritualic picioarele,
puțin câte puțin
îşi ridică braţele,
îşi roteşte uşor corpul unduindu-l
până la mal,
îşi mişcă mâinile
încrucișate ce se leagănă uşoare
ca penele, un pas înainte
altul înapoi, când la stânga
când la dreapta, în crescendo
sunetele de bouzouki şi de chitară,
trupurile ce se caută, mâinile
care aplaudă, se agită agitat şi se ating,
strada trandafiri circulari, petale
împletite trupurile
care se rotesc
şi se rotesc asemenea unui carusel,
într-un cerc
se unesc unul, şi altul, până la infinitul
îmbrăţişării, a unui singur corp răsucit
care dansează şi dansează
neistovit
care strigă în timp ce dispare: Zorba!
şi redevine cântec înfiorător
în fiii Eladei
împotriva monstrului
cu trei capete - indolenta Europă -
drum al victoriei
definitive în Salamina,
pentru libertate.
©José Antonio Santano
Traducere din spaniolă de Elena Liliana Popescu
Poporului grec, acum şi pentru totdeauna.
Răsună muzica ...
Lumina se întoarce înspre vechea Eladă
pentru a întări focul cuvântului
origine a timpurilor şi a vieţii,
origine a raţiunii, curcubeu de vise
în zbor de porumbei, turn înalt sau far
în sclipiri de speranţă
întotdeauna.
Fie ca niciodată cineva să-l umilească pe om
niciodată
şi cu mâinile sale să semene ofense
şi insulte, fie ca niciodată
omul să poată fi lup pentru om
nici să-i ameninţe
chiar şi prin gesturi autoritatea,
ca niciodată steagul arborat să fie camătă
în vântul acestui secol ce hărțuiește
pe cel fără adăpost şi sărăcia,
ce niciodată
nu se leapădă de cel umil.
Să fie muzica vocea tuturor orfanilor
în lume
lăsaţi ca sunetele
să călărească
înspre lumina îmbrăţişării,
niciodată în abisul indiferenţei,
în tăcerea sclaviei
locuite de teamă,
niciodată în sânge şi în tortură,
în durerea nesfârşită a exilului
şi a exilaţilor,
niciodată încă
niciodată
în privirea xenofobă
sau în cei asasinaţi
îngropaţi
în vecii vecilor.
Acum Zorba dansează singur pe stradă,
în centrul său de univers unic,
ridică
lent şi ritualic picioarele,
puțin câte puțin
îşi ridică braţele,
îşi roteşte uşor corpul unduindu-l
până la mal,
îşi mişcă mâinile
încrucișate ce se leagănă uşoare
ca penele, un pas înainte
altul înapoi, când la stânga
când la dreapta, în crescendo
sunetele de bouzouki şi de chitară,
trupurile ce se caută, mâinile
care aplaudă, se agită agitat şi se ating,
strada trandafiri circulari, petale
împletite trupurile
care se rotesc
şi se rotesc asemenea unui carusel,
într-un cerc
se unesc unul, şi altul, până la infinitul
îmbrăţişării, a unui singur corp răsucit
care dansează şi dansează
neistovit
care strigă în timp ce dispare: Zorba!
şi redevine cântec înfiorător
în fiii Eladei
împotriva monstrului
cu trei capete - indolenta Europă -
drum al victoriei
definitive în Salamina,
pentru libertate.
©José Antonio Santano
Traducere din spaniolă de Elena Liliana Popescu
SIRTAKI POR LA LIBERTAD
Al pueblo griego, ahora y siempre.
Suena la música...
Hacia la antigua Hélade la luz se vuelve
para avivar el fuego de la palabra
origen de los tiempos y la vida,
raíz de la razón, arco iris de sueños
en vuelo de palomas, alta torre o faro
en destellos de esperanza
siempre.
para avivar el fuego de la palabra
origen de los tiempos y la vida,
raíz de la razón, arco iris de sueños
en vuelo de palomas, alta torre o faro
en destellos de esperanza
siempre.
Que nunca nadie humille al hombre
nunca
y de sus manos solo siembre ofensas
y vejaciones, que nunca
pueda el lobo ser lobo para el hombre
ni amedrentar
siquiera con los gestos su dominio,
que nunca sea usura la bandera izada
al viento de este siglo que hostiga
el desamparo y la pobreza,
nunca
del humilde reniegue.
nunca
y de sus manos solo siembre ofensas
y vejaciones, que nunca
pueda el lobo ser lobo para el hombre
ni amedrentar
siquiera con los gestos su dominio,
que nunca sea usura la bandera izada
al viento de este siglo que hostiga
el desamparo y la pobreza,
nunca
del humilde reniegue.
Sea la música la voz de toda orfandad
en el mundo
dejad que los sonidos
cabalguen
hacia la luz del abrazo,
nunca en el abismo de la indiferencia,
en el silencio de la esclavitud
habitada por el miedo,
nunca en la sangre y la tortura,
en el dolor inagotable del exilio
y los destierros,
nunca más
nunca
en la xenófoba mirada
o en los muertos asesinados
supultos
por los siglos de los siglos.
en el mundo
dejad que los sonidos
cabalguen
hacia la luz del abrazo,
nunca en el abismo de la indiferencia,
en el silencio de la esclavitud
habitada por el miedo,
nunca en la sangre y la tortura,
en el dolor inagotable del exilio
y los destierros,
nunca más
nunca
en la xenófoba mirada
o en los muertos asesinados
supultos
por los siglos de los siglos.
Ahora Zorba baila solo en la calle,
en su centro de universo único,
levanta
lentas y rituales las piernas,
poco a poco
alza los brazos,
gira levemente el cuerpo en ola
hasta la orilla,
mueve las manos
en cruz se balancean ligeras
como plumas, un paso hacia delante
hacia atrás otro, ora a la izquierda
ora a la derecha, in crescendo
los sones de los buzukis y la guitarra,
los cuerpos que se buscan, las manos
que palmean, se agitan y se rozan,
la calle rosas circulares, pétalos
entrelazados los cuerpos
que giran
y giran tal carrusel,
a un círculo
se une otro, y otro, hasta la infinitud
del abrazo, de un solo cuerpo trenzado
que danza y danza
inagotable
que grita en su extinción: ¡Zorba!
y vuelve a ser estremecedor canto
en los hijos de la Hélade
contra el monstruo
de las tres cabezas –indolente Europa-
camino hacia la victoria
definitiva en Salamina,
por la libertad.
en su centro de universo único,
levanta
lentas y rituales las piernas,
poco a poco
alza los brazos,
gira levemente el cuerpo en ola
hasta la orilla,
mueve las manos
en cruz se balancean ligeras
como plumas, un paso hacia delante
hacia atrás otro, ora a la izquierda
ora a la derecha, in crescendo
los sones de los buzukis y la guitarra,
los cuerpos que se buscan, las manos
que palmean, se agitan y se rozan,
la calle rosas circulares, pétalos
entrelazados los cuerpos
que giran
y giran tal carrusel,
a un círculo
se une otro, y otro, hasta la infinitud
del abrazo, de un solo cuerpo trenzado
que danza y danza
inagotable
que grita en su extinción: ¡Zorba!
y vuelve a ser estremecedor canto
en los hijos de la Hélade
contra el monstruo
de las tres cabezas –indolente Europa-
camino hacia la victoria
definitiva en Salamina,
por la libertad.
©José Antonio Santano
